Observatii prin lunete aeriale in veacul al 17-lea
Contextul este cel al sfârșitului secolului al XVII-lea, când astronomia observațională se lovea de o barieră fizică fundamentală: pentru a reduce aberațiile cromatice și sferice ale lentilelor simple biconvexe sau plan-convexe la un nivel acceptabil pentru observații planetare de înaltă rezoluție, singura soluție disponibilă înainte de inventarea obiectivului acromatem în 1758 era creșterea distanței focale. Dollfus formulează explicit regula empirică a epocii - un obiectiv de 8 cm diametru necesita un tub de 8 metri lungime pentru a atinge calitățile optice cerute - ceea ce corespunde unui raport focal de f/100, confirmat și de practica Cassini cu lentila #40 la 81 mm și f/134. Aceasta nu era o regulă arbitrară, ci consecința directă a fizicii: aberația cromatică longitudinală F = F/V este independentă de diametru, dar efectul ei vizual pe imagine scade cu D/F. La f/100 cu V = 60, cercul de confuzie cromatic devine comparabil cu discul Airy, ceea ce reprezintă pragul de acceptab...
