Observatii prin lunete aeriale in veacul al 17-lea
Contextul este cel al sfârșitului secolului al XVII-lea, când astronomia observațională se lovea de o barieră fizică fundamentală, pentru a reduce aberațiile cromatice și sferice ale lentilelor simplet biconvexe, plan-convexe si menisc la un nivel acceptabil pentru observații planetare de înaltă rezoluție, singura soluție disponibilă înainte de inventarea obiectivului acromat în 1758 era creșterea distanței focale. Dollfus formulează explicit regula empirică a epocii - un obiectiv de 8 cm diametru necesita un tub de 8 metri lungime pentru a atinge calitățile optice cerute - ceea ce corespunde unui raport focal de f/100, confirmat și de practica Cassini cu lentila #40 la 81 mm și f/134. Aceasta nu era o regulă arbitrară, ci consecința directă a fizicii: aberația cromatică longitudinală F = F/V este independentă de diametru, dar efectul ei vizual pe imagine scade cu D/F. La f/100 cu V = 60, cercul de confuzie cromatic devine comparabil cu discul Airy, ceea ce reprezintă pragul de ac...